luni, 4 aprilie 2011

Cerc pedagogic la limba engleză

Luni, 28 MARTIE 2011, Şcoala Nr. 1 Popeşti a găzduit cercul pedagogic la limba engleză pe semestrul al II-lea, care a avut drept tematică: “Limba engleză-achiziţie indispensabilă omului modern.” Programul cercului, coordonat de doamna profesoară Ana Cursaru, s-a desfăşurat sub forma unei serbări şcolare, în care ritmul muzicii şi poezia s-au împletit cu lumea poveştilor, creând o atmosferă emoţionantă pentru elevi şi profesori.
În prima parte, elevii claselor a VI-a si a VII-a au pus în scenă povestea „Hansel and Gretel”, de Fraţii Grimm, dovedindu-şi atât abilitaţile de comunicare în limba engleză, cât şi aptitudinile artistice. În cea de-a doua parte, elevii clasei a IV-a au susţinut un recital de cântece şi poezii în limba engleză, deosebit de apreciat de profesorii prezenţi la cerc. Au urmat susţinerea unui referat în care a fost subliniată importanţa limbii engleze în contextul societăţii moderne şi dezbateri pe marginea acestei teme.
La eveniment a participat şi doamna inspector de specialitate, Marilena Gurgu, care a prezentat cadrelor didactice oferta de cursuri de perfecţionare în activitatea didactică, precum şi materiale ale editurii Macmillan.
Vă prezentăm câteva secvenţe surprinse la eveniment:
1. Sceneta „Hansel and Gretel”…………….(video)
2. Recital de cântece şi poezii......................(video)